Manastirea Antim

Adăugat de Cristian Bucuroiu

0 recenzii

Listat în Biserica Ortodoxa Romana - Manastiri

Persoana de contact: Ieromonah Antim Secăreanu
Telefon aditional: 0727049103
Mobil: 0768552857, 0752381134

Monografie

Documentele istorice și inscripțiile epigrafice aduc multe mărturii și amănunte desprezidirea mănăstiribucureștene cu hramul „Toți Sfinții”, între anii 1713-1715, de către Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul, construcția ei fiind plasată, astfel, la sfârșitul domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu și începutul domniilor fanariote în Țara Românească.

După o intensă activitate atât pe tărâm religios dar şi cultural, mitropolitul Ţării Româneşti, Antim Ivireanul, în urma unei descoperiri dumnezeieşti de ziua Sfintei Mucenițe Agata (5 februarie),începe zidirea unei mănăstiri în Bucureşti, manifestându-şi primele inițiative în acest sens în prima parte a anului 1713, pe 24 aprilie, când sunt datate primele acte: „Așezământul tuturor lucrurilor”, alcătuit chiar de sfântul ctitor,şi o scrisoare a vistiernicului Drăgușin Merișanu referitoare la terenul pe care urma să fie construită mănăstirea.

Odată luată hotărârea de a zidi mănăstirea, mitropolitul Antim a început să cerceteze mahalalele din jurul Mitropoliei şi hotărăşte să construiască biserica în mahalaua popii Ivaşco. Acolo se afla o veche besericuţă de lemn a răposatului paharnic Staicu Merişanu, care murise înainte de 1704. Locul şi biserica fuseseră dăruite de Marica, soţia paharnicului Barbu Merişanu, fiul lui Drăguşin vistierul, care fusese frate cu Staicu. Prin actul de donaţie Marica Merişanu dăruise nepotului său şi alte locuri pe care le avusese ca zestre în mahalaua popii Ivaşco. Mitropolitul Antim, hotărât să construiască biserica în mahalaua popii Ivaşco, intră in discuţie mai întîi cu Barbu Merişanu pentru locul cu biserica de lemn şi se pare că obţine de la acesta asentimentul să construiască biserica pe terenul lui şi în locul vechei bisericuţe. Terenul nu era insă destul de întins pentru o mare şi frumoasă biserică de piatră pe care şi-o propusese s-o ridice. El se adresă atunci vistierului Drăguşin Merişanu, tatăl lui Barbu, care nu era în Bucureşti. Mitropolitul îi cere în scris să-i vîndă locul, arătîndu i pentru ce scop îi trebuie.

Drăguşin Merişanu îi răspunde Ia 24 aprilie 1713, spunindu-i că și el avea de gînd să ridice o biserică de lemn, find bucuros să dăruiască locul, dar cu o condiţie: „să mă primeşti şi pe mine să fiu ctitor, măcar că n-am bani să dau, iar pe loc să nu-mi dai nici un ban, ci să-1 dăruiesc sfentei besearici, să faci beserica pe el” (Arhivele Naționale, Episcopia Argesului, XLVIII, 17)

Astfel, în înţelegere cu cei doi boieri, mitropolitul Antim, începe construcţia bisericii in ultimele zile ale lui aprilie 1713, pe locul lui Drăguşin Merişanu, după cum confirmă însuşi mitropolitul Antim pe scrisoarea acestuia print-o însemnare: „răspunsul cărţii noastre ce au dat vistierul Drăguşin Merişanu pentru locul pe carele s-au zidit biserica Tuturor Sfinţilor, leat 7221 (1713) apr. 24”. Slugerul Barbu Merişanu, fiul lui Drăgușin, va răspunde mitropolitului Antim abia pe 17 februarie 1715, printr-un zapis, întărit de semnăturile a 11 boieri martori, prin care dăruia „locul pe care iaste zidită beserica”, menționând faptul că „pohtindu-ne sfinţiia sa ca să i-1 vindem pentru ca să să facă pe dânsul besearica, noi n-am vrut să-1 vindem, ci au socotit dumnealui tată-mieu Drăguşin vistiiarul împreună cu noi de l-am dat sfinţii sale de pomeană pentru sufletul nostru şi-al părinţilor noştri…şi neapucând să facem zapis împreună cu tată-mieu Drăguşin vistiiarul până au fost viu, cînd am fost acum eu ca stăpîn şi moştean am făcut acest zapis al mieu şi l-am dat in mîna sfiinţiei sale” (Arhivele Naționale, Episcopia Argesului, XLVIII,25)

Constantin C.Giurescu menţionează și el zidirea bisericii Antim chiar pe locul lui Stoica Paharnicul Merişanul unde mai înainte se aflase o veche bisericuţă din lemn [C.C.Giurescu – Op. cit. p. 356].

Documentele istorice întăresc afirmațiile mitropolitului Antim din capitolul 13 al Așezământuluisău despre construirea mănăstirii pe locul unei mai vechi biserici cu hramul Sfântului Nicolae. Astfel, el vorbea despre „o biserică de lemn în care se prăznuia (Sfântul Nicolae) și stricându-o, am făcut biserică în altă parte pentru neîndemâna locului”. Deducem că biserica mănăstirii sale nu este construită pe temelia celei anterioare cu hramul Sfântului Nicolae, ci în imediata apropiere. Din această pricină, Sfântul Nicolae trebuie prăznuit în fiecare an „cu cinste cuviicioasă”, ca un ocrotitor și al noului locaș: „să se facă colivă frumoasă pentru Sfântul Nicolae și o făclie de o oca să se pună înaintea icoanei și să se împartă la săraci 40 de bani”.

Este evident că planurile de construcţie ale mănăstirii erau mult mai mari ca să încapă în cele două locuri dăruite de Drăguşin Merişanu şi de fiul său Barbu, întrucât proiectul mitropolitului Antim cuprindea un întreg complex monahal cu toate cele necesare (chilii, magazii, grajduri, şoproane, tipografie și bibliotecă) iar pentru toate acestea îi trebuia spaţiu larg, unde să ridice anexele respective. Prin urmare, încă din primăvara anului 1713 mitropolitul Antim va extinde terenul mănăstirii în mahalaua popii Ivaşco, obținând și alte documente în acest scop pentru locurile dăruite succesiv de Diicul Rudeanu(17 mai 1713), Constantin Logofătul și soția sa Smaranda ( 1 iulie 1713), Chircă Rudeanu, fost mare sluger (16 februarie 1715), conform documentelor istorice (Arhivele Naționale, Episcopia Argesului, XLVIII, 18, 20, 24). Mitropolitul însuși va cumpăra, cu 25 de taleri,o casă cu terenul aferent în vecinătatea mănăstirii, pe 10 august 1713, de la Manea Ciaușul și fratele său Dumitru pârcălabul(Arhivele Naționale, Episcopia Argesului, XLVIII, 21).

Rezultă că sfântul lăcaş s-a ridicat pe moşia Merişanilor, aria mănăstirii întregindu-se cu daniile lui Diicul Rudeanu, fost mare logofăt, fiul acestuia, Chircă Rudeanu, fost mare sluger şi ale logofătului Constantin Brăiloiu, dar și cu un teren cumpărat de mitropolit din banii săi de la cei doi frați Manea și Dumitru.

Sfântul Mitropolit Antim va pune toată averea sa pentru ridicarea din temelie a acestui sfânt lăcaş, dar și osteneala sa, supravegherea și coordonarea atentă a tuturor lucrărilor conform planurilor sale, în pofida bătrâneților sale înaintate.

La 13 septembrie 1939, în căminul de la Antim locuiau următorii 18 studenţi teologi: ierom. Daniil Cărpiniş (Frăsinei-Vâlcea), ierom. Dosoftei Florea (Polovragi-Gorj), ierom. Partenie Buşcu (Bistriţa-Neamţ), ierom. Justinian Florea (Bogdana-Bacău), ierom. David Glăvan (Frăsinei-Vâlcea), ierom. Melchisedec Matei (Pasărea-Ilfov), ierom. Ghedeon Coşofreţ (Secu-Neamţ), ierom. Meletie Petcu (Căzia-Vâlcea), ierom. Iezechil Preda (Cernica-Ilfov), ierod. Iasim Neagu (Ghighiu-Prahova), ierod. Urpasian Popa (Cenica-Ilfov), ierod. Ieronim Motoc (Cheia-Prahova ), ierod. Gherontie Ghenoi (Lainici-Gorj), ierod. Graţian Gliga (Noul Neamţ-Tighina), ierod. Melchisedec Humă (Horaiţa-Neamţ), ierod. Eufrosin Buga (Antim-cântăreţ), ierod. Mitrofan Chiriac (Antim) și monahul Ieraclie Tăutu (Căldăruşani-Ilfov).

În toamna anului 1940, în 4 camere din clădirea stăreţiei, a funcţionat Academia de Muzică Bisericească, până la începutul anului 1941, când s-a mutat cu chirie într-un alt local. Rectorul Academiei era Pr. prof. I.D. Petrescu.

În 1940, a fost instalat la mănăstirea Antim şi atelierul de obiecte bisericeşti al Institutului Biblic, unde se executau de către monahii angajați o gamă variată de obiecte liturgice. Atelierele vorfuncționa în chiliile mănăstirii Antim până în anul 1955, când Patriarhul Justinian, din cauza spațiului insuficient, le va muta la Schitul Maicilor.

Adaugă recenzia ta

Please login or register to add your review.

1996 - 2019 Copyright © Romanian Yellow Pages. Toate drepturile rezervate S.C. INFO PAGES S.R.L.
Sari la bara de unelte